În şedinţa Guvernului României din 17 noiembrie 2021 a fost aprobată Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.
Prin această hotărâre se reglementează acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor în valoare de 23,7 RON/familia de albine, pentru un număr de 2.246.866 familii de albine.
Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.763.157,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021, respectiv 4,9475 lei pentru un euro.
Schema este deruleată prin centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar termenul de plată este 31 decembrie 2021