Conform ImperatorTravel.ro și AirlinesTravel.ro, ieri Eurocontrol a prelungit interdicția de zbor între România și mai multe țări europene. Informațiile apar și pe site-ul ROMATSA, sub forma unor informări tehnice.
Măsura vine ca urmare a modificării în Parlament a Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Practic, din punct de vedere legal, până în data de 16 iunie 2020, inclusiv, companiile aeriene nu pot opera rute regulate între România și Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Elvetia, Belgia, Țările de Jos (Olanda), Iran, Turcia si Statele Unite ale Americii.
Surse din cadrul TAROM au confirmat informația. De asemenea, companiile aeriene care aveau zboruri programate în această perioadă au primit opțiunea de a le transforma în zboruri ”de repatriere”, pentru cetățenii români aflați în străinătate și pentru cei străini aflați în România.
TAROM, Air France, KLM, Wizz Air, Ryanair si Lufthansa sunt companiile care anunțaseră deja zboruri spre România și la care pasagerii puteau să achiziționeze deja bilete de avion.
Wizz Air deja confirmă anulările
Conform airlinestravel.ro, pasagerii companiei aeriene Wizz Air care au rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe site-ul companiei aeriene sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air.
Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.