În România foarte puține mărci se pot mândri că au plecat de la zero după primul nostru ”nou normal”, cel din decembrie 1989, și au ajuns să aibă suficientă istorie în spate încât să putem vorbi acum despre ele la prezent și viitor. Una dintre ele este ELSACO și e sinonimă cu ”Botoșani”. I-am adresat câteva întrebări domnului Valeriu IFTIME, Președintele ELSACO:
A.P.: Domnule Valeriu IFTIME, anul acesta ELSACO împlinește 25 ani. Este aceasta vârsta firmei sau povestea începe mai devreme?
V.I.:25 de ani de Elsaco Electronic…este o matematică un pic complicată. ELSACO a apărut în 1992, fiind prima noastră firmă, și tot atunci am câștigat și primele contracte. Deci avem aproximativ 28 de ani de activitate.
25 de ani a împlinit la final anului 2019 Elsaco Electronic, cea mai mare companie din grupul ELSACO și “generatorul” celorlalte firme din grup.
RENEL, oferea poate cea mai dulce viață(…).
A.P: Trăim într-o perioadă tulbure, în care antreprenorii stau pe gânduri dacă să pornească sau nu pe un astfel de drum. Care a fost momentul în care ați decis să treceți de la statutul de angajat la cel de antreprenor? Păreau pentru un start-up lucrurile mai clare și mai organizate atunci?
V.I.: Sigur că perioadele sunt tulburi încontinuu: și acum 5 ani, 15 ani, 25 de ani. Realitatea istorică ține de gândirea pe care o aveam atunci, de starea pe care o aveam, care sigur că era cu totul alta față de anii pe care îi am acum și modul în care gândesc acum.
Nu se poate face o estimare clară despre cum ne privatizam în 1992. Nu a fost niciun calcul, nu m-am privatizat niciodată ca să fac bani. Pur și simplu m-am privatizat din modă și dorința de a face ceva mai mult decât făceam la serviciu. Locul în care lucram la vremea respectivă, în RENEL, oferea poate cea mai dulce viață: salariile erau mari, energia electrică gratuită, nu eram cel mai celebru din companie, dar nu eram nici călcat în picioare, aș fi putut să duc o viață super interesantă atunci, ar putea spune unii, numai că provocările și faptul că m-am aruncat în apă mi-au oferit o cu totul altă perspectivă.
Țin minte că la 10 ani de la terminarea facultății Valentinei (n.r. soția), care a făcut energetică, m-am întâlnit cu mulți colegi care lucraseră și ei la RENEL și după o serie de ani de activitate mi s-au părut foarte blazați. Între timp RENELUL se privatizase, au venit alte reguli, au început comasări, restructurări și tocmai atunci în perioada ‘90-‘93 când toată lumea fierbea, cine a fost comod a avut foarte mult de pierdut.
Când am decis să trec la statutul de antreprenor? Imediat după Revoluție, când toată lumea era tulbure. Lucram atunci pentru echipa de construcții-montaj a RENELULUI, făcând reparații capitale, partea de automatizare la niște cazane de la Cluj. Atunci a apărut la noi termenul de firmă și mie începea să îmi sune foarte bine. Lucrasem într-un fel de regim semi-privat, eram angajat RENEL detașat la brigada de construcții-montaj, făcusem devize singur, mă gândeam într-un fel la ce înseamnă să fac bani.
Am ales calea antreprenoriatului fără niciun calcul, fără niciun business plan, fără nicio analiză de risc. Mi-am luat angajamentul față de soție că dacă mă lasă 3 luni de zile și nu aduc niște bani acasă, vin înapoi și mă fac ce vrea ea.
Îmi aduc aminte că am facturat în ‘91-‘92 pentru 2 luni de zile și din martie până în septembrie am stat acasă pentru că nu făcusem producție. Starea asta de a începe să produci niște bani, pe niște lucrări care pot fi plătite, a început să îmi dea „mirosul” de privatizare. Am ales calea antreprenoriatului fără niciun calcul, fără niciun business plan, fără nicio analiză de risc. Mi-am luat angajamentul față de soție că dacă mă lasă 3 luni de zile și nu aduc niște bani acasă, vin înapoi și mă fac ce vrea ea.
Aveam 31 de ani, era perioada, starea în care gândeam altfel, mi se părea că totul este posibil și aveam niște argumente profesionale foarte interesante. De atunci, din anii ’90, eu vorbesc de SCADA, de sisteme de citire la distanță, automatizări, optimizare prin automatica proceselor.
A.P.: ELSACO a trecut prin mai multe etape. Ați proiectat software, ați produs tehnică de calcul, ați vândut contoare de apă pentru populație și multe altele. Din punctul dumneavoastră de vedere, care este activitatea care a oferit cea mai mare satisfacție, ca raport al randamentului financiar, cât și mândrie profesională, produsul original sau alăturarea brandului cu unul mondial de renume în calitate de partener sau distribuitor?
V.I.: Am trecut de-a lungul timpului prin multe etape: am făcut soft, tehnică de calcul, contoare de apă. Fără îndoială că cele mai profitabile lucrări ale noastre sunt tot cele din „prima dragoste”, care înseamnă SCADA. Mă gândesc și astăzi că avem un contract pe software foarte interesant cu o companie americană. De aici, am deviat spre eficiență energetică și am făcut niște lucrări care sunt cu adevărat mândrie profesională, este vorba despre centrale de cogenerare și am în vedere Oradea, Botoșani, Chimcomplex Borzești, centrale care dau dimensiunea de companie de engineering adevărată care face proiectare de procese energetice, suprafețe tehnice întinse, cu un volum de cunoștințe și mulți oameni. Am demonstrat că ne putem organiza foarte bine la nivel de management de proiect.
Un alt proiect interesant, care a generat un salt în activitatea companiei noastre, a fost în anul 2000 când am făcut primul sistem de automatizare și SCADA în cadrul unui contract la RADET. Atunci a apărut ISO 9001, am început să definim procesele foarte clar: set de responsabilități, drumuri critice, diagrame de proces, management de proiect. A fost momentul în care am început să ne gândim foarte bine la ce înseamnă management de proiect.
Toate proiectele în care ne-am implicat aveau în spate o motivație profesională. Și acum am rămas cu același tip de “sechelă”: mă gândesc continuu la satisfacția profesională, a mea și a colegilor mei, și mai puțin la partea financiară.
La acest moment avem în grup mai multe companii. Fiecare firmă acoperă un domeniu care ține de o activitate rezultată tot din “prima dragoste”: Vestra Industry vinde echipamente de măsură și control, Simetrix Business Software face soft, Elsaco Electronic a rămas cu lucrările de C+M pentru proiecte energetice mari.
Nu am nici un resentiment să reprimesc oamenii la noi.
A.P.: O companie înseamnă în primul rând oameni, dintre care o parte deja nu mai sunt angajați ai ELSACO, fie pentru că au decis un alt drum, fie pentru că s-au pensionat. Există cineva dintre foștii angajați de care vă amintiți întotdeauna cu căldură și l-ați oferi ca exemplu unui tânăr care semnează azi un contract de muncă într-una din companiile grupului?
V.I.: Într-adevăr, o companie înseamnă oameni și grupul ELSACO, în cadrul căruia lucrează peste 300 de oameni cu studii superioare, înseamnă în primul rând oameni foarte valoroși.
De-a lungul timpului au fost oameni care au plecat de la noi, oameni deosebiți. Unul dintre ei a fost Mihai CONSTANTINESCU, fost director general, care din păcate nu mai este printre noi. Pot să îl dau ca exemplu despre ce înseamnă un profesionist, a fost un om care avea comportamentul unui angajat pentru o companie care trebuie să se dezvolte, companie cu un statut provincial, care avea ce trebuie pentru se impune la nivel național.
Toți oamenii care au plecat din ELSACO nu au plecat într-un stres, sau cel puțin eu personal i-am respectat pe toți. Unora le-a mers bine, alții s-au întors la noi. Nu am nici un resentiment să reprimesc oamenii la noi, oamenii sunt totul și forța umană este forța grupului. Avem cei mai valoroși oameni, pe care i-am găsit de-a lungul timpului și aceasta este virtutea noastră.
De fiecare dată când făceam ceva, venea cineva care spunea: “lasă că ăștia sunt oricum niște victime sigure”. Acest fapt a generat ambiția de a face un management adevărat, de a gândi soluții astfel încât să nu ne facem de râs, să arătăm că oamenii de aici nu pierd, că dacă ești deștept, aplicat, faci lucruri cu toată pasiunea, e greu să pierzi.
A.P: O căutare pe Google după numele dumneavoastră ne aduce în fața numelui echipei de fotbal F.C. Botoșani. Personal m-am ocupat de organizarea deplasării jucătorilor de la Legia Varșovia la Botoșani în 2015 și nu am putut să nu remarc mândria botoșănenilor pentru momentul de atunci. Este echipa de fotbal doar o pasiune sau un mod de a reuni orașul în jurul unui sentiment de mândrie locală de care este nevoie într-un moment în care comunitățile locale își caută o nouă identitate într-un spațiu național și european?
V.I: Fotbalul nu este o socoteală, nu am făcut asta dintr-o pasiune nebună, nu m-am gândit vreodată câți bani pierd. Am calculat după ce am pierdut foarte mulți bani sau am cheltuit foarte mulți bani, dacă a meritat.
Ca în orice activitate în care ai intrat și nu mai poți să dai înapoi, am început să depun un foarte mare efort împreună cu asociații mei să devină o activitate importantă și să demonstreze că banii cheltuiți nu sunt de pomană. Prin acest filtru al analizei importanței fotbalului am ajuns la concluzia că acesta este o împăcare, o sinergizare, un element de socializare al asociaților mei, fotbalul generând întotdeauna un dialog sau fiind un subiect pe care îl discutăm mereu înaintea fiecărei ședințe în care pot fi și tensiuni.
Al doilea element interesant este responsabilitatea noastră socială față de locul în care trăim. Cred că facem ceva bun pentru zona de aici, este cu certitudine și un sentiment de mândrie locală, o stare în care am demonstrat că facem ceva mai mult și este foarte vizibil.
Atât fotbalul cât și companiile noastre fiind în zona provinciei, este foarte greu să te lansezi la nivel național, este o mare provocare pentru noi. Atunci când m-am apucat de fotbal nu mai puteam să mă las de el. De fiecare dată când făceam ceva, venea cineva care spunea: “lasă că ăștia sunt oricum niște victime sigure”. Acest fapt a generat ambiția de a face un management adevărat, de a gândi soluții astfel încât să nu ne facem de râs, să arătăm că oamenii de aici nu pierd, că dacă ești deștept, aplicat, faci lucruri cu toată pasiunea, e greu să pierzi. Am demonstrat asta: am promovat în Liga 1, ni s-a spus că vom retrograda primii, am demonstrat că nu retrogradăm. Părea greu să ajungem în play off, suntem în play off, voiam Europa, am ajuns în preliminariile Europa League. Toate acestea au fost provocări.
Fotbalul este tot management în primul rând, este tot resursă umană, un proiect cu costuri și venituri, fotbalul trebuie să producă bani care să rămână în fotbal. Nu vrem să ne îmbogățim din fotbal, nu vrem să pierdem bani din fotbal, socoteala mea de-a lungul timpului, de la început și până acum, arată că toți banii cheltuiți au în spate o promovare de imagine și de brand pentru ELSACO.
În fotbal este ca în viață, ca în firmă, nu este importantă performanța unuia, ci este definitorie performanța grupului.
ELSACO poate fi un brand național care face energetică dar care are în spate și o echipă de fotbal. Întotdeauna când intri în “marile cancelarii” și spui că ești un patron sau o firmă care patronează o echipă de fotbal și care nu este o echipă de fotbal oarecare: care nu are probleme, are o anumită imagine, un anumit statut, ți se dă atenție, deschizi cumva ușa și sufletul și schimbi dinamica discuției, felul de a te accepta, pentru că sunt foarte mulți oameni deștepți, care au o părere bună despre tehnica umană și prima întrebare este cum ne-am apucat de fotbal și le explic ce înseamnă fotbalul la nivel de management, ce înseamnă să manageriezi oameni care fac echipă. Cel mai important în fotbal este să învățăm să optimizăm valorile, ca să facem echipă. În fotbal este ca în viață, ca în firmă, nu este importantă performanța unuia, ci este definitorie performanța grupului.
Fotbalul, fiind un sport de echipă, mi-a dat foarte multe lecții de-a lungul timpului despre ce înseamnă să manageriezi valori, în așa fel încât să optimizezi succesul echipei și nu al omului, iar pe de altă pare să promovezi omul, pentru că echipa se poate promova și prin valori individuale.
A.P.: ELSACO este la Ora 25, prima oră a viitorului. Care sunt gândurile cele mai pragmatice pe care le-ați transmite în acest moment celor care cunosc numele ELSACO?
V.I.: Primul lucru este încrederea. A face business nu înseamnă a câștiga bani, înseamnă a trăi după valorile tale, a-ți maximiza bucuriile profesionale optimizând după aceea și costurile. A avea o companie înseamnă a-ți crea starea de bine, de fericire, fără să ai în prim-plan rezultatul financiar.
Îi sfătuiesc pe toți să vadă în ELSACO în primul rând nu doar mândria, ci rezultatul muncii unei echipe timp de 25 de ani; contează rezultatul unei echipe. Mulți oameni sunt mândri că au lucrat în ELSACO, că au fost sau sunt parte unei echipe care chiar are succes.
Nu prea contează distanța la care ești de centru, este foarte important curajul și dinamica minții. Nu contează distanța la care suntem, ci cum ne organizăm. Am demonstrat de-a lungul timpului că marile noastre contracte nu au fost în Botoșani, au fost în țară, iar noi se știe că suntem foarte atenți la termene și la timp; avem o ședință în Timișoara mâine la 14.00, acolo suntem, distanța nu este un obstacol. Lucrurile acestea ne-au dat un anumit tip de dinamică, de privire de ansamblu, de organizare.
Privesc cu mare speranță pe viitor, e adevărat că poate nu mai am energia de la început, dar vin Șerban, Vlad (n.r. fiii dlui Iftime) din urmă, care au vârsta mea când am început, și văd la ei același entuziasm. Companiile mari își construiesc rezistența și coloana vertebrală în două-trei generații de succesiune, în cazul companiilor de familie.