Cursa Suceava – Viena, a fost inaugurată vineri, 3 iulie 2020, de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Zborul este operat de Wizz Air.
Zborul va fi efectuat de două ori pe săptămână, lunea și vinerea.
Prezent la evenimentul de inaugurare, președintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe FLUTUR a declarat: „De altfel, vom merge pe concretizarea unor parteneriate, insistând pe turism și mediul de afaceri. Primul pas va fi organizarea vizitei unui grup de operatori în turism din Austria”.
El a reiterat ideea colaborării cu landul austriac Steiermark (Stiria), în domeniile administrație publică, industrie, transport aerian, învățământ, sănătate, turism, silvicultură, cultură şi altele, prin organizarea și desfășurarea de activități comune de promovare – târguri și expoziții, concerte, competiții sportive, și altele.